fel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FEL, feluri, s. n. 1. Posibilitate de a fi, de a acționa etc.
2. Soi, varietate, gen. mod. sort (dintr-un produs). ◊
Loc. adj. Fel de fel sau
de tot felul = diferit, variat, felurit. ◊
Loc. adv. Nici un fel de... = deloc.
La fel = deopotrivă, asemenea, egal, întocmai, aidoma. ◊
Expr. De felul meu (sau
tău, său etc.) =
a) din fire, ca temperament;
b) din punctul de vedere al originii, al provenienței;
c) de profesiune, de meserie.
De fel din... = de neam, de origine, de loc, originar din...
În felul cuiva = într-un mod propriu cuiva.
Un fel de... = un lucru asemănător cu..., ceva care vrea să fie sau să pară...
A face felul (cuiva) =
a) a omorî, a distruge (pe cineva);
b) a cauza (cuiva) un rău;
c) (
pop. și
fam.) a dezvirgina. ♦ (
Reg.) Chef, poftă.
3. Obicei, datină, tradiție.
4. Sortiment de mâncare sau de băutură. – Din
magh. féle.fel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fel (féluri), s. n. –
1. Clasă, tip, gen, specie. –
2. (Înv., rar) Stirpe. –
3. Soi, teapă. –
4. Obicei, stil. –
5. Purtări, mod de a fi. –
6. Capriciu, chef.
7. Fel de mîncare. –
De fel, în nici un caz.
Mag. -féle „asemănător”,
fel „parte”, cu sensul de „soi, fel” în mai multe compuneri,
cf. minden féle „de orice fel” (Cihac, II, 498; Scriban; DAR),
cf. sb.,
slov.
fela „clasă”,
bg. Trans. feli (Miklosich,
Bulg., 121), Giuglea,
Dacor., II, 637, respinge această
der., care pare evidentă și propune, prin intermediul
alb. fjaljë, lat. fabella „istorioară”,
cf. it. favella. Der. fălie, s. f. (
Trans., înrudire), poate prin intermediul
sb. (DAR);
feliușag, s. n. (
Mold., soi, teapă);
feluri, vb. (
înv., a varia);
felurit, adj. (variat);
felurime, s. f. (varietate, diversitate). Din același cuvînt
mag. provine
fele, s. f. (măsură de capacitate, folosită în
Trans., în valoare de trei sferturi de litru).
fel (Dicționaru limbii românești, 1939)fel n., pl.
urĭ (ung.
fél și
féle, jumătate;
mi féle, ce fel,
minden féle, de tot felu. De aicĭ și sîrb.
féla, fel. V.
fele). Specie, varietate, categorie:
multe felurĭ de oamenĭ, vite, fructe. Origine, natură, caracter:
acest om e de fel (saŭ
de felu luĭ)
cam hoț. Mod, chip, gen:
acesta e felu în care am lucrat. Ce fel? cum?
De fel (nord), de loc, nicĭ de cum, cît de puțin.
La fel, identic, de acelașĭ fel.
Fel de fel (și
felurĭ de felurĭ. Let. 3, 324), tot felu, toate felurile:
eraŭ acolo fel de fel de lucrurĭ. Fel și chip saŭ
felurĭ și chipurĭ saŭ
în tot felu, în toate felurile posibile:
am încercat fel și chip, și n´am reușit; m´a făcut (mĭ-a zis, m´a ocărît) în tot felu.fel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fel s. n.,
pl. félurifel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fel n.
1. mod, chip:
ce fel ? altfel; la fel, asemenea;
de fel, nicidecum;
2. specie, varietate:
fel de fel de oameni; 3. neam, origină:
de fel e din Ardeal; 4. obiceiu:
noi ne făceam felul așa câte odată CR. [Ung. FÉL].
fel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FEL, feluri, s. n. 1. Posibilitate de a fi, de a acționa etc.
2. Soi, varietate, gen, mod, sort (dintr-un produs). ◊
Loc. adj. Fel de fel sau
de tot felul = diferit, variat, felurit. ◊
Loc. adv. Nici un fel de... = deloc.
La fel = deopotrivă, asemenea, egal, întocmai, aidoma. ◊
Expr. De felul meu (sau
tău, său etc.) =
a) din fire, ca temperament;
b) din punctul de vedere al originii, al provenienței;
c) de profesiune, de meserie.
De fel din... = de neam, de origine, de loc, originar din...
În felul cuiva = într-un mod propriu cuiva.
Un fel de... = un lucru asemănător cu..., ceva care vrea să fie sau să pară...
A face felul (cuiva) =
a) a omorî, a distruge (pe cineva);
b) a cauza (cuiva) un rău;
c) (
pop. și
fam.) a dezvirgina. ♦ (
Reg.) Chef, poftă.
3. Obicei, datină, tradiție.
4. Sortiment de mâncare sau de băutură. — Din
magh. féle.