fecundare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FECUNDÁRE, fecundări, s. f. Acțiunea de
a fecunda și rezultatul ei; fecundație, fecundat
1. –
V. fecunda.fecundare (Dicționar de neologisme, 1986)FECUNDÁRE s.f. Acțiunea de a fecunda și rezultatul ei; fecundație, fecundat. [<
fecunda].
fecundare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fecundáre s. f.,
g.-d. art. fecundắrii; pl. fecundắrifecundare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FECUNDÁRE, fecundări, s. f. Acțiunea de
a fecunda și rezultatul ei; fecundație, fecundat
1. —
V. fecunda.