fecior (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FECIÓR, feciori, s. m. 1. Fiu; băiat (în raport cu părinții săi).
2. Bărbat tânăr, neînsurat; flăcău.
3. Servitor la casele boierești; valet, camerier, lacheu. ◊
Fecior boieresc = slujbaș pe moșia unui boier, care supraveghea munca la câmp; vătaf, isprăvnicel, logofăt. [
Var.: (
reg.)
ficiór s. m.] –
Lat. *fetiolus sau din
făt +
suf. -ior.fecior (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)feciór (fecióri), s. m. –
1. (Înv.) Copil. –
2. Băiat, tînăr, flăcău. –
3. Servitor, valet. –
Mr.,
megl. fițor, istr. fețor. Lat. *fĕtĭolus, dim. de la
fĕtus (Pușcariu 593; Candrea-Dens., 561; REW 3273; DAR), sau mai probabil
der. internă de la
făt › *
fetcior sau *
fetșor. Folosirea sa este generală,
cf. ALR, 187. –
Der. fecioară, s. f. (fată virgină),
istr. fețǫre (după Pușcariu 594 și DAR, din
lat. *
fĕtĭola);
feciorandru, s. m. (flăcău);
feciorariță, s. f. (rar,
Trans., fată bărbătoasă);
feciorelnic, adj. (virginal);
fecioresc, adj. (virginal;
Trans., propriu băieților);
feciorește, adv. (în mod feciorelnic);
feciori, vb. (
înv., a trăi în mod cast;
Trans., a duce viață de copil);
feciorică, s. f. (plantă, Herniaria glabra);
feciorie, s. f. (virginitate;
Trans., tinerețe);
feciorime, s. f. (
Trans., mulțime de feciori);
desfeciori, vb. (a deflora, a dezvirgina). – Din
rom. provin
alb. fičor (Jokl, RF, II, 246),
bg. fičor (Capidan,
Raporturile, 195),
mag. ficsor (Edelspacher 14; Candrea,
Elemente, 407).
fecior (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)feciór (
pop.)
s. m.,
pl. feciórifecior (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fecior m.
1. fiu:
Doamna născu doi feciori; 2. flăcău:
fecior de neam, fecior de bani-gata; 3. slugă:
fecior în casă; 4. soldat:
feciori de oaste. [Lat. *FETIOLUS (din FETUS; v.
făt). ║ a. fecioresc (poetic):
mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară EM.
fecior (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FECIÓR, feciori, s. m. 1. Fiu; băiat (în raport cu părinții săi).
2. Bărbat tânăr, neînsurat; flăcău.
3. Servitor la casele boierești; valet, camerier, lacheu. ◊
Fecior boieresc = slujbaș pe moșia unui boier, care supraveghea munca la câmp; vătaf, isprăvnicel, logofăt. [
Var.: (
reg.)
ficiór s. m.] —
Lat. *fetiolus sau din
făt +
suf. -ior.fecĭor (Dicționaru limbii românești, 1939)fecĭór m. (dim. d.
făt orĭ d. lat.
fetiolus, dim. d.
fêtus, făt). Fiŭ, băĭat:
fecĭor de boĭer, de domn. Flăcăŭ, adolescent (Trans.). Servitor, valet orĭ lacheŭ:
fecĭor boĭeresc. Fecĭor de suflet (vechĭ), copil adoptiv.
Fecĭor de banĭ gata, fiŭ de părințĭ bogațĭ.
Fecĭor (saŭ
puĭ)
de lele, bastard, (fig.) ștrengar, berbant [!]. – În est
fi-.