fațeta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FAȚETÁ, fațetez, vb. I.
Tranz. A șlefui, a tăia în fațete. – Din
fr. facetter.fațeta (Dicționar de neologisme, 1986)FAȚETÁ vb. I. tr. A șlefui, a tăia în fațete (pietre prețioase). ♦ (
Poligr.) A prelucra un clișeu sau o piesă de stereotipie prin teșirea marginilor sau scobirea în ele a unui șanț, pentru a fi fixat pe un suport. [< fr.
facetter].
fațeta (Marele dicționar de neologisme, 2000)FAȚETÁ vb. tr. a șlefui, a tăia în fațete (pietre prețioase). ◊ (poligr.) a prelucra un clișeu, o piesă de stereotipie prin teșirea marginilor sau scobirea în ele a unui șant, spre a fi fixat pe un suport. (< fr.
facetter)
fațetafațetá vb. I. tr. 1 (
tehn.) A tăia sau a șlefui în fațete (1).
2 (
tipogr.; compl. indică clișee sau piese de stereotipie) A prelucra pentru a permite fixarea pe un suport.
3 (
med.) A efectua o construcție protetică ce reconstituie partea vizibilă a dinților artificiali. • prez.ind.
-ez. / <fr.
facetter <lat.
facĭes, -ei „față”. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
fațeta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*fațetá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
fațeteázăfațeta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FAȚETÁ, fațetez, vb. I.
Tranz. A șlefui, a tăia în fațete. — Din
fr. facetter.