farmec (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÁRMEC, farmece, s. n. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unor vrăji); mijloace magice întrebuințate pentru o asemenea transformare; vrajă, vrăjitorie. ◊
Loc. adv. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neașteptate, dintr-o dată.
2. Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, atrage pe cineva.
Farmecul pădurii. ♦ Desfătare, plăcere, încântare pe care o simte cineva în fața unui lucru fermecător. –
Lat. pharmacum.farmec (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fármec (fármece), s. n. –
1. Vrajă, vrăjitorie. –
2. Calități care atrag, șarm. –
Var. (
înv.)
farmăc. Mr. fărmác „venin”.
Gr. φάρμαϰον „venin”, direct (Murnu 24; Diculescu 474), sau prin intermediul
lat. pharmacum (Philippide,
Principii, 18; Pușcariu 583; Candrea-Dens., 551; REW 6462; DAR; Rosetti, I, 166;
cf. Șeineanu,
Semasiol., 188),
mr., direct din
ngr.,
cf. alb.,
bg. farmak „venin”.
Der. fermeca, vb. (a vrăji; a încînta; a seduce, a fascina);
fermecător, adj. (încîntător, seducător);
fermecător, s. m. (vrăjitor, vraci);
fermecătoreasă, s. f. (vrăjitoare);
fermecătoresc, adj. (ca vrăjitorii);
fermecătorie, s. f. (vrajă, farmece);
fermecătură, s. f. (vrajă, magie). –
Der. neol. farmacie, s. f., din
fr.;
farmacist, s. m., din
fr.farmecfarmec s.n. 1 (
în basme și superstiții) Transformare miraculoasă a lucrurilor, a ființelor în urma unei vrăji; (
înv., pop.) fermecătură. ♦ Totalitatea mijloacelor și formulelor magice folosite pentru transformarea miraculoasă a lucrurilor, a ființelor, pentru lecuire etc.; vrăjitorie. ◊ Loc.adv.
Ca prin farmec =
a) într-un mod miraculos;
b) pe neașteptate, dintr-odată.
2 (
pop.) Practică ocultă de invocare a unor forțe supranaturale (malefice), cu scopul de a influența soarta cuiva; consecințele utilizării acestor practici; vrajă, magie.
Farmecul să piară, Răul să se stângă, Vrajele să strângă (COȘB.).
3 Fig. Calitatea de a atrage, de a încânta pe cineva.
Fata avea un farmec în fiecare mișcare potolită (SADOV.) ♦ Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, care atrage pe cineva.
Lasă-ți, băiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui (CR.). ♦ Încântare, plăcere pe care o simte cineva în fața unui lucru extraordinar.
Am simțit atunci farmecul vieții în doi (BART). • pl.
-ce. și (
înv.)
farmăc s.n., farmăcă s.f. / lat.
pharmacum.farmec (Dicționaru limbii românești, 1939)1) fármec n., pl.
e (lat.
phármacum, d. vgr.
phármakon, medicament, venin, la pl. „farmece”. V.
farmacie).
Est. Pl. Fărmăcătorie [!], vrajă, oare-care micĭ obĭecte și substanțe descîntate crezînd că așa veĭ face altuĭa un răŭ saŭ un bine:
a face farmece. Fig. Încîntare, grație, atracțiune irezistibilă:
farmecu frumusețiĭ. Ca pin [!] farmec, ca pin minune, îndată (vorbind de o schimbare). – În nord
farmăc, pl.
ăce și
ece. Vechĭ și
farmăcă, f., pl.
ăcĭ. Și azĭ în est pl. f.
farmecĭ. În vest pl. n.
farmece. V.
fapt și
făcut 1.farmec (Dicționaru limbii românești, 1939)2) fármec, a
fărmăcá v. tr. (d.
farmec 1 saŭ lat.
*pharmăcare [!]. –
Fármec, -ecĭ, -ecă, fărmăcăm; să farmece).
Est. Vrăjesc, influențez pin [!] farmece.
Fig. Fascinez, încînt:
muzica te farmecă. – În vest
férmec, a fermecá, el férmecă. V.
boscorodesc.farmec (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)fármec, farmece, s.n. – (mag.) Vrajă: „Operația, acțiunea sau ceremonia săvârșită în scop de a face cuiva un bine sau un rău, cu ajutorul unor forță supranaturale, de care dispune o anumită persoană, în relațiuni cu spiritele necurate” (Gorovei 1931: 128). – Lat. pharmecum.
farmec (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fármec s. n., (vrăji)
pl. fármecefarmec (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)farmec n.
1. formulă sau operațiune magică:
farmecele sunt leacuri băbești; 2. fig. efectul magiei, atracțiune irezistibilă:
farmecul frumuseții; 3. desfătare:
dulce farmec a vieții călătoare AL. [Lat. vulg. PHARMACUM, leac și farmec, medicul și vrăjitorul fiind una și aceeaș persoană (v.
vraciu)].
farmec (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FÁRMEC, farmece, s. n. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unor vrăji); mijloc magic folosit pentru o asemenea transformare; vrajă, vrăjitorie. ◊
Loc. adv. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neașteptate, dintr-dată.
2. Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, atrage pe cineva.
Farmecul pădurii. ♦ Desfătare, plăcere, încântare pe care o simte cineva în fața unui lucru fermecător. —
Lat. pharmacum.