fărâma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I.
Tranz. și
refl. (
Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊
Expr. (
Tranz.)
A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [
Var.:
fărmá vb. I] – Din
fărâmă.