fantomă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FANTÓMĂ, fantome, s. f. Ființă ireală pe care cred (sau pretind) că o văd unii oameni cu imaginația tulburată sau pe care o creează fantezia scriitorilor; nălucă, stafie, strigoi, fantasmă, arătare. ♦
Fig. Ceea ce are o existență incertă, fictivă, ceea ce (nici) nu există în realitate. ◊ (Adjectival)
Guvern fantomă. – Din
fr. fantôme.fantomă (Dicționar de neologisme, 1986)FANTÓMĂ s.f. 1. Nălucă, stafie; vedenie.
2. (
Fig.) Plăsmuire. [Var.
fantom s.n. / < fr.
fantôme].
fantomă (Marele dicționar de neologisme, 2000)FANTÓMĂ s. f. 1. arătare, nălucă, vedenie; stafie, fantasmă. 2. (fig.) plăsmuire. (< fr.
fantôme)
fantomăfantómă s.f.
1 Ființă ireală pe care cred sau pretind că o văd unii oameni cu imaginația tulburată ori pe care o creează fantezia scriitorului; fantasmă (1), nălucă, stafie, strigoi. ◊ Compar.
Oaspe al tulburării păcii care... se furișează prin Europa ca o fantomă îngrozitoare (EMIN.). ♦ Apariție imaterială a unei persoane defuncte.
Un mormânt se dezvălește O fantomă-ncoronată din el iese (ALEX.). ♦ Restr. Ființă reală cu înfățișare de fantomă.
A slăbit foarte mult. Nu mai era el, ci fantoma lui. 2 Fig. Ceea ce are o existență incertă, fictivă; ceea ce nu există în realitate; plăsmuire, minciună.
Lucrătorii vor ca, în fața demonstrațiunii adevărului, să piară fantoma și declamațiunea (EMIN.).
3 Fig. Persoană sau lucru care nu este decât în aparență ceea ce ar fi trebuit să fie. ◊ (
polit.; adj.)
Guvern-fantomă =
a) nume dat fiecăruia dintre guvernele democratice din timpul celui de al Doilea Război Mondial, alcătuite în exil de oamenii politici refugiați în urma ocupației germane;
b) guvern care nu-și exercită prerogativele, în perioade de criză internă, sau guvern paralel, lipsit de putere reală, alcătuit de opoziție.
4 Fig. Idee, amintire de care nu se poate desprinde, sentiment obsesiv.
Fantomele trecutului său îl bântuie mereu. 5 (
med.)
Membru fantomă = membru amputat pe care pacientul continuă să-l perceapă ca și cum l-ar mai avea, ca urmare a persistenței conștiinței integrității corpului. • pl.
-e și (
înv.)
fantom s.n. / <fr.
fantôme.fantomă (Dicționaru limbii românești, 1939)fantómă, V.
fantazmă.fantomă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fantómă s. f.,
g.-d. art. fantómei; pl. fantómefantomă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fantomă f.
1. vedenie de noapte, stafie:
lumea nu mai crede în fantome; 2. arătare deșartă, aparență:
o fantomă ’ncornorată GR. AL.
3. himeră ce se formează în spirit (= fr.
fantôme).fantomă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FANTÓMĂ, fantome, s. f. Arătare, nălucă, stafie, strigoi, fantasmă. ♦
Fig. Ceea ce are o existență fictivă. ◊ (Adjectival)
Guvern fantomă. — Din
fr. fantôme.