fantasmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FANTÁSMĂ, fantasme, s. f. 1. Stafie, nălucă, arătare, fantomă.
2. Fig. Imagine, priveliște neclară, ireală. ♦ Închipuire fără o bază reală, produs al imaginației; iluzie, himeră. – Din
ngr. fándasma.fantasmă (Dicționar de neologisme, 1986)FANTÁSMĂ s.f. 1. Stafie, nălucă, fantomă.
2. (
Fig.) Imagine, priveliște neclară, ireală. ♦ Produs al imaginației, himeră. [< fr.
fantasme, it.
fantasma, cf. gr.
phantasma].
fantasmă (Marele dicționar de neologisme, 2000)FANTÁSMĂ s. f. fantomă (1). ◊ (fig.) imagine, priveliște neclară, ireală. ◊ produs al imaginației, himeră. (< fr.
fantasme, gr.
phantasma)
fantasmăfantásmă s.f. 1 Stafie, nălucă, arătare, fantomă (1), spectru.
Îmi venea să mă mir cum eu, viu,... mă duceam cu această fantasmă palidă (EMIN.).
2 Fig. Imagine, priveliște neclară, ireală.
Fantasmele de neguri se risipiră (SADOV.). ♦ Lucru inexistent, închipuire fără o bază reală, produs al imaginației; iluzie, himeră.
Acest ideal... e o fantasmă după care în zadar aleargă (GHER.).
3 Spec. Imagini care se prezintă intuiției artistului și care se reflectă în artă prin cuvinte, sunete, contururi, culori. ♦ Ext. Produs al fanteziei creatoare a artistului.
4 Produs al imaginației, în stare de veghe. • pl.
-e. / <ngr.
φάντασμα, fr.
fantasme, germ.
Phantasma; cf. lat.
phantasma, -atis, gr.
φάντασμα< φαντάζω „a (se) arăta, a apărea”.
fantasmă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fantásmă s. f.,
g.-d. art. fantásmei; pl. fantásmefantasmă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fantasmă f. fantomă:
fantasme ușoare ici-colea trecând BOL.
fantasma morții sboară pe a mea ’nchipuire AL.
fantasmă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FANTÁSMĂ, fantasme, s. f. 1. Stafie, nălucă, arătare, fantomă.
2. Fig. Imagine, priveliște neclară, ireală. ♦ Închipuire fără o bază reală, produs al imaginației; iluzie, himeră. — Din
ngr. fándasma.