fălțuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, subst. 1. S. m. și
f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire.
2. S. n. Unealtă (rindea specială, cuțit etc.) cu care se fălțuiește. [
Pr.:
-țu-i-] –
Fălțui +
suf. -tor.