falnic - explicat in DEX

falnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FÁLNIC, -Ă, falnici, -ce, adj. Care impune prin proporții, grandoare; măreț, impunător, grandios; care impune prin aspect, frumusețe, ținută; semeț, mândru. ♦ Vestit, renumit. – Fală + suf. -nic.

falnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
fálnic, -ă adj. (d. fală). Mîndru, glorios, impunător: om, castel falnic. Adv. Cu fală: steagu fîlfîĭe falnic.

falnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fálnic adj. m., pl. fálnici; f. fálnică, pl. fálnice

falnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
falnic a. care se fălește (în sens bun): mândru, impunător.

falnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FÁLNIC, -Ă, falnici, -ce, adj. Care impune prin proporții, grandoare; măreț, impunător, grandios; care impune prin aspect, frumusețe, ținută; semeț, mândru. ♦ Vestit, renumit. — Fală + suf. -nic.