fagure - explicat in DEX

fagure (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FÁGURE, faguri, s. m. Strat de ceară format din celule mici hexagonale, produs de albinele lucrătoare, în stup, pentru a-și depune mierea și ouăle. [Var.: fágur s. m.] – Din lat. *favulus.

fagure (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
fagure, faguri s. m. (er.) vulvă; vagin.

fagure
fágure s.m. Strat de ceară, format din celule mici, verticale, hexagonale, produs în stup, din secreția glandelor cerifere ale albinelor lucrătoare, care servește ca adăpost pentru ouă, miere, polen. ◊ Fagure cu clocitură = fagure cu larve, înainte de căpăcit. Fagure cu plămadă (sau puios) = fagure cu ouă, cu larve și cu puiet de albine. Fagure mlecit = fagure cu larve putrezite. Fagure de puiet = fagure pregătit pentru depunerea ouălor. ◊ Expr. A fi cu limba (fagure) de miere v. limbă. ◊ Compar. Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere (EMIN.). • pl. –i. și fágur, (pop.) fagor s.m. /lat. *favŭlus. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)

fagure (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
FÁGURE (lat. favulus) s. m. (APIC.) Construcție de ceară cu celule mici, hexagonale (8.000-10.000 pe ambele fețe), realizată prin secreția glandelor cerifere ale albinelor lucrătoare. Servește ca adăpost pentru ouă și miere. F. naturali sunt tot mai mult înlocuiți prin f. artificiali, produși pe cale industrială.

fagure (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
fágure, -i, s.m. – Scânduri care se pun din loc în loc între obezi și care despart cupele (la morile de apă); aripi. – Lat. favulus.

fagure (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fágure s. m., art. fágurele; pl. fáguri

fagure (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
fagur(e) m. cuibul de ceară în care albinele depun ouăle și adună mierea. [Lat. FAVUS, de unde fag (pl. faguri): forma fagur e abstrasă din plural].

fagure (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FÁGURE, fáguri, s. m. Strat de ceară format din celule mici hexagonale, produs de albinele lucrătoare, în stup, pentru a-și depune mierea și ouăle. [Var.: fágur s. m.] – Lat. *favulus.