fioritură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIORITÚRĂ, fiorituri, s. f. Ornament muzical constând dintr-o notă sau dintr-un grup de note, indicate de obicei cu semne muzicale mai mici decât cele obișnuite, care se adaugă la fraza muzicală principală pentru a o înfrumuseța. [
Pr.:
fi-o-] – Din
it. fioritura.fioritură (Dicționar de neologisme, 1986)FIORITÚRĂ s.f. (
Muz.) Notă sau grup de note care servesc să împodobească melodia, executându-se după fantezia interpretului; înfloritură. [Pron.
fio-. / < it.
fioritura].
fioritură (Marele dicționar de neologisme, 2000)FIORITÚRĂ s. f. (muz.) ornament vocal constând dintr-o notă sau grup de note care servesc să împodobească melodia, executându-se după fantezia interpretului. (< it.
fioritura)
fioritură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fioritúră (fio-) s. f.,
g.-d. art. fioritúrii; pl. fioritúrifĭoritură (Dicționaru limbii românești, 1939)*fĭoritúră f., pl.
ĭ (it.
fioritura). Înfloritură, ornament (în muzică orĭ în altele).