fiere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIÉRE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat; bilă
1. ◊
Expr. A vărsa fiere, se zice despre o persoană plină de necaz, de ciudă, de mânie (care se manifestă cu violență). ♦
Fig. Amărăciune, supărare, necaz.
2. (Și în sintagma
bășica fierii) Vezicula biliară. ◊
Expr. A-i crăpa (sau
plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necăjit, mânios, invidios etc. la culme.
3. Compus:
fierea-pamântului =
a) plantă erbacee medicinală cu flori roșietice, rar albe, cu gust amar
(Erythraea centaurium); b) plantă erbacee inferioară, cu talul târâtor, având pe partea inferioară rudimente de frunză
(Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbuști tropicali și mediteraneeni din care se extrage saburul;
a) arbust înalt de 3-4 m, cu frunze mari și flori violacee dispuse într-un spic
(Aloë ferox); b) arbust înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozetă
(Aloë succotrina). –
Lat. *
fele (= fel).fiere (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fiére s. f. –
1. Lichid amar secretat de ficat, bilă. –
2. Crin-de-pădure (Lilium martagon). –
Mr. h’are, megl. h’ieri. Lat. *fĕlem, formă populară în loc de
fĕl, fĕllis (Pușcariu 607; Candrea-Dens., 588; REW 3234; DAR),
cf. it. fiele (
sicil. fieri),
prov.,
cat.,
port. fel, fr. fiel, sp. hiel. Este cuvînt general folosit (ALR, I, 47). După Bogrea,
Dacor., I, 337, numele plantei
fierea pămîntului (Erythraea centaurum) trebuie înțeles ca deformare de la *
fiara pămîntului ceea ce nu pare sigur.
fiere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fiére (fie-) s. f.,
g.-d. art. fiériifiere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fiere f.
1. lichid amar, gălbuiu sau verzuiu, secretat de ficat:
fierea servă a înlesni digestiunea; 2. fig. amărăciune, necaz;
3. fierea pământului, Bot. potroacă. [Lat. *FELE = clasic FEL].
fĭere (Dicționaru limbii românești, 1939)fĭére f. (lat.
fĕl, *fĕlis îld.
fĕllis; it.
fiele, pv. cat. pg.
fel, fr.
fiel, sp.
hiel. Cp. cu
mĭere). Un lichid foarte amar, galben verziŭ [!], secretat de ficat.
Amar ca fĭerea, foarte amar.
A plesni fĭerea în tine de cĭudă, de osteneală, a fi foarte încĭudat, ostenit.
A-țĭ vărsa fĭerea, a-țĭ descărca furia.
Fĭerea pămîntuluĭ, frigurică, potroacă, o plantă medicinală din familia gențianeĭ (
erythráea centaurium) întrebuințată ca febrifug, carminativ, stomahic și aperitiv supt numele de
hérba centaurii (cu varietatea
erythráea pulchélla saŭ
ramosissima); altă plantă numită și
călbază (
marchántia polymórpha).