făta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂTÁ, pers. 3
fátă, vb. I.
Tranz. (Despre animale mamifere) A naște, a face pui. –
Lat. fetare.făta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fătá (fătát, fătát), vb. – A făta. –
Mr. fitare, fet, megl. fet. Lat. fĕtare (Pușcariu 587; Candrea-Dens., 562; REW 3271; DAR),
cf. sard. fedare, sicil. fitari, abruz. fetá, march. fetâ, piem. fe (în
sicil. și
abruz. cu sensul special de „a face ouă”), Santander
jedar. Der. fătăciune, s. f. (fătat al oilor;
înv., dobăndă luată pentru pămînt; țarc rezervat pentru oi să fete; fătat; organ genital al vacii), cu
suf. -
ciune, ca
mortăciune, spurcăciune (după Candrea-Dens., 563 și REW, direct din
lat. fetationem);
fătăciunat, s. n. (
înv., numărătoare a turmelor);
fătat, s. n. (acțiunea de a făta);
fătătoare, adj. (care fată);
fătătoare, s. f. (care fată; organ genital al vacii).
făta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fătá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
fátăfătà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fătà v.
1. a naște pui, vorbind de animale:
caprele au fătat; 2. fig. a produce (ironic):
a făta niște stihuri schilăvoase NEGR. [Lat. FETARE].
făta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂTÁ, pers. 3
fátă, vb. I.
Tranz. (Despre animale mamifere) A naște, a face pui. —
Lat. fetare.