fătălău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂTĂLẮU, fătălăi, s. m. (
Pop.) Hermafrodit. ♦ (
Peior. și glumeț) Băiat căruia îi place mai mult compania fetelor, care este timid sau are apucături de fată. –
Fată +
suf. -ălău.fătălău (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)fătălău (feteleu), fătălăi (fetelei), s.m. (pop.)
1. flăcău cu apucături de fată.
2. om fără căpătâi.
3. hermafrodit.
4. fată bătrână și urâtă; fătoi, fătoc, fătocină, fătăloancă, fătătoi, fătătău.
fătălău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fătălắu (
pop.)
s. m.,
art. fătălắul; pl. fătălắi, art. fătălắiifătălău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fătălău m.
1. fată mare și greoaie;
2. băiat ce seamănă mai mult a fată. [Derivat analogic din
fată].
fătălău (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂTĂLẮU, fătălăi, s. m. (
Pop.) Hermafrodit. ♦ (
Peior. și glumeț) Băiat căruia îi place mai mult compania fetelor, care este timid sau are apucături de fată. —
Fată +
suf. -ălău.fătălăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)fătălắŭ, V.
feteleŭ.