fătălăŭ - explicat in DEX

fătălău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FĂTĂLẮU, fătălăi, s. m. (Pop.) Hermafrodit. ♦ (Peior. și glumeț) Băiat căruia îi place mai mult compania fetelor, care este timid sau are apucături de fată. – Fată + suf. -ălău.

fătălău (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
fătălău (feteleu), fătălăi (fetelei), s.m. (pop.) 1. flăcău cu apucături de fată. 2. om fără căpătâi. 3. hermafrodit. 4. fată bătrână și urâtă; fătoi, fătoc, fătocină, fătăloancă, fătătoi, fătătău.

fătălău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fătălắu (pop.) s. m., art. fătălắul; pl. fătălắi, art. fătălắii

fătălău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
fătălău m. 1. fată mare și greoaie; 2. băiat ce seamănă mai mult a fată. [Derivat analogic din fată].

fătălău (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FĂTĂLẮU, fătălăi, s. m. (Pop.) Hermafrodit. ♦ (Peior. și glumeț) Băiat căruia îi place mai mult compania fetelor, care este timid sau are apucături de fată. — Fată + suf. -ălău.

fătălăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
fătălắŭ, V. feteleŭ.