fărâmătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (
Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [
Var.:
fărâmitúră, fărmătúră s. f.] –
Fărâmă +
suf. -tură.fărâmătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fărâmătúră (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúrifărâmătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (
Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [
Var.:
fărâmitúră, fărmătúră s.f] —
Fărâmă +
suf. -tură.