făptură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂPTÚRĂ, făpturi, s. f. 1. Ființă, vietate, creatură. ♦ Trup;
p. ext. înfățișare fizică, aspect exterior, statură. ♦ (Rar) Conformație, structură (a unei ființe, a unui obiect).
2. Natură, fire; lume, univers. –
Lat. factura.făpturăfăptúră s.f. 1 Ființă (1), vietate.
Ciudată făptură omenească mai ești! (D. ZAMF.).
2 Trup; ext. înfățișare fizică, aspect exterior, statură.
Frumos odor e Fulga! și naltă-i făptura! (ALECS.).
3 Natură, fire; lume.
Aduna lumea de pe lume în pustiul condrilor și veselea întreaga făptură cu viersul său (CR.). • pl.
-i. / lat.
factūra. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
făptură (Dicționaru limbii românești, 1939)făptúră f., pl.
ĭ (lat.
factura. V.
factură). Creatură, ființă:
omu e făptura luĭ Dumnezeŭ. Construcțiune, formă:
om frumos la făptură, de o făptură frumoasă.făptură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)făptúră s. f.,
g.-d. art. făptúrii; pl. făptúrifăptură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)făptură f.
1. rezultatul facerii, ființă, creatură:
tot omul fuge, toată făptura se ascunde AL.;
2. mod de a fi, formă:
frumos la chip și la făptură AL. [Lat. medieval FACTURA (în sens de CREATURA)].
făptură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂPTÚRĂ, făpturi, s. f. 1. Ființă, vietate, creatură. ♦ Trup;
p. ext. înfățișare fizică, aspect exterior, statură.
2. Natură, fire; lume, univers. —
Lat. factura.