fălnicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂLNICÍE s. f. (Rar) Însușirea de a fi falnic. –
Falnic +
suf. -ie.fălnicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fălnicíe (
înv.)
s. f.,
art. fălnicía, g.-d. fălnicíi, art. fălnicíeifălnicie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂLNICÍE s. f. (Rar) Însușirea de a fi falnic. —
Falnic +
suf. -ie.