fălțuitor - explicat in DEX

fălțuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă (rindea specială, cuțit etc.) cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor.

fălțuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fălțuitór¹ (persoană) (-țu-i-) s. m., pl. fălțuitóri

fălțuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fălțuitór² (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fălțuitoáre

fălțuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-]. – Fălțui + suf. -tor.