făli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂLÍ, fălesc, vb. IV.
1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda, a se fuduli cu... ♦ (
Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa, a se făloși.
2. Tranz. (
Înv.) A preamări, a slăvi. – Din
sl. hvaliti.făli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fălí (fălésc, fălít), vb. – (Banat) A fi lipsit de.
Sb. faliti, din
it. fallire. –
Der. fălincă, s. f. (greșeală, eroare), din
sb. falinka.făli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*fălí1 (a preamări) (
înv.)
vb., ind
prez. 3
sg. făléște, imperf. 3
sg. făleá; conj. prez. 3
să făleáscăfăli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fălí2 (a se ~) (a se mândri)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se făléște, imperf. 3
sg. se făleá; conj. prez. 3
să se făleáscăfăli (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂLÍ, fălesc, vb. IV.
1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (
Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa.
2. Tranz. (
Înv.) A preamări, a slăvi. — Din
sl. hvaliti.fălì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fălì v.
1. (în sens bun), a se lăuda;
2. (în sens peiorativ), a face paradă cu. [V.
fală].