făgădui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV.
Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din
magh. fogadni.făgădui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)făgăduí (-uésc, făgăduít), vb. –
1. (Înv.) A găzdui, a primi. –
2. (Înv.) A consimți. –
3. A promite, a-și da cuvîntul, a se angaja.
Mag. fogadni „a primi” și
a promite (DAR; Gáldi,
Dict., 89),
cf. făgădău. –
Der. făgadă, s. f. (promisiune);
făgădaș, s. n. (promisiune, obligație);
făgăduială, s. f. (promisiune, angajament, obligație);
făgăduință, s. f. (promisiune);
făgăduitor, adj. (promițător);
făgăduită, s. f. (
înv., promisiune);
făgăduitură, s. f. (
înv., promisiune). Din
rom. provine în
bg. din
Trans. fagaduva (Miklosich,
Bulg., 121).
făgăduifăgăduí vb. IV. 1 tr. A promite; a se angaja, a se îndatora, a-și lua obligația să... ◊ Expr.
A făgădui marea cu sarea = a face promisiuni imposibil de realizat.
A făgădui munți de aur v. aur.
A făgădui cerul și pământul v. cer.
2 tr. (
înv., reg.; despre Dumnezeu).
4 refl. (
înv.; despre oameni) A se jura. • prez.ind.
-iesc. / <magh.
fogad. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
făgădui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)făgăduí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. făgăduiésc, imperf. 3
sg. făgăduiá; conj. prez. 3
să făgăduiáscăfăgădui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV.
Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. — Din
magh. fogadni.făgăduì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)făgăduì v.
1. a promite;
2. refl. a jurui:
toți credincioșii craiului... se făgăduise să împlinească cu credință OD. [Ung. FOGADNI].