făgădăŭ - explicat in DEX

făgădău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (Reg.) Han; ospătărie, cârciumă. – Din magh. fogadó.

făgădău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
făgădắu (făgădáie), s. f. – Cîrciumă. Mag. fogadó (DAR; Gáldi, Dict., 127). În Trans. și Maram. – Der. făgădar, s. m. (cîrciumar), cu suf. -ar (după DAR, din mag. fogadós, cu schimbare de suf.); făgădăriță, s. f. (cîrciumăreasă). Cf. făgădui.

făgădău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
făgădắu (reg.) s. n., art. făgădắul; pl. făgădáie

făgădău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
făgădău n. Tr. birt ordinar, ospătărie proastă: la umbră, la făgădău POP. [Ung. FOGADÓ].

făgădău (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (Reg.) Han; ospătărie, cârciumă. — Din magh. fogadó.

făgădăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
făgădắŭ (Trans.) și fogădắŭ (Maram.) n., pl. ăĭe (ung. fogadó, han). Cîrcĭumă.