eșec (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EȘÉC, eșecuri, s. n. Înfrângere, insucces, neizbândă, nereușită într-o acțiune. – Din
fr. échec.eșec (Dicționar de neologisme, 1986)EȘÉC s.n. Nereușită, insucces, înfrângere. [< fr.
échec].
eșec (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)eșéc (eșécuri), s. n. – Înfrîngere, insucces, nereușită.
Fr. échec. –
Der. eșua, vb., din
fr. échouer.eșec (Marele dicționar de neologisme, 2000)EȘÉC s. n. nereușită, insucces. (< fr.
échec)
eșec (Dicționaru limbii românești, 1939)*eșéc n., pl.
urĭ (fr.
échec, insucces, pl.
échecs, jocu de șah. V.
șah).
Barb. Fiasco, cădere, nereușită, nesucces.
A suferi un eșec, a face fiasco, a da chix. V.
eșuez.eșec (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eșéc s. n.,
pl. eșécurieșec (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)eșec n. pagubă mare, neizbândă (= fr.
echec).
eșec (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EȘÉC, eșecuri, s. n. Înfrângere, insucces, neizbândă, nereușită într-o acțiune. — Din
fr. échec.