expuncțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPUNCȚIÚNE, expuncțiuni, s. f. Terminare, încheiere. ♦ Marcare a unei anulări printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.); scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [
Pr.:
-ți-u-] – Din
lat. expunctio, -onis, fr. exponction.expuncțiune (Dicționar de neologisme, 1986)EXPUNCȚIÚNE s.f. (
Filol.) Terminare, încheiere. ♦ Marcare printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.) a unei anulări; scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [< lat.
expunctio, cf. fr.
exponction].
expuncțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXPUNCȚIÚNE s. f. (filol.) terminare, încheiere. ◊ marcare printr-un punct (deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.) a unei anulări; scoatere a unor cuvinte, litere dintr-un text. (< fr.
exponction, lat.
expunctio)
expuncțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)expuncțiúne (-punc-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. expuncțiúnii; pl. expuncțiúniexpuncțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPUNCȚIÚNE, expuncțiuni, s. f. Terminare, încheiere. ♦ Marcare a unei anulări printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.); scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [
Pr.:
-ți-u-] —
Din lat. expunctio, -onis, fr. exponction.