expulza (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPULZÁ, expulzez, vb. I.
Tranz. A obliga să părăsească țara, a trimite peste graniță un străin care a executat o pedeapsă sau a cărui prezență pe teritoriul statului nu mai este dorită. ♦ A da, a împinge afară, a sili să iasă. – Din
fr. expulser, lat. expulsare.expulza (Dicționar de neologisme, 1986)EXPULZÁ vb. I. tr. 1. A scoate, a da, a împinge afară.
2. A izgoni pe cineva din țară. [< fr.
expulser, cf. lat.
expulsare].
expulza (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXPULZÁ vb. tr. 1. a dispune, printr-un act al puterii de stat, ca cineva să părăsească teritoriul țării în care se află. 2. a scoate, a da, a împinge afară. (< fr.
expulser, lat.
expulsare)
expulza (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)expulzá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
expulzeázăexpulza (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPULZÁ, expulzez, vb. I.
Tranz. A obliga pe cineva (printr-un act al puterii de stat) să părăsească teritoriul unei țări. ♦ A da, a împinge afară, a sili să iasă. — Din
fr. expulser, lat. expulsare.expulzà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)expulzà v.
1. a alunga pe cineva dintr´un loc, dintr’o țară, unde era așezat;
2. a exclude dintr´un loc, dintr´o societate;
3. Med. a face să iasă umorile.