expresiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPRESIÚNE s. f. v. expresie.expresiune (Dicționar de neologisme, 1986)EXPRESIÚNE s.f. v.
expresie.
expresiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*expresiúne f. (lat.
expréssio, -ónis. V.
impresiune). Stoarcere (rar).
Fig. Modu de a vorbi:
expresiune nobilă, trivĭală, proprie, figurată. Manifestarea unuĭ sentiment:
expresiune de bucurie, de durere. Caracter, sentimente interioare care se văd pe față și în gesturĭ:
fața acestuĭ om are o expresiune nobilă. Mat. Expresiune algebrică, formulă algebrică:
4 π R² e expresiunea suprafețeĭ uneĭ sfere. A reduce o fracțiune la cea maĭ simplă expresiune, a găsi o fracțiune egală cu fracțiunea dată, dar care are terminiĭ [!] ceĭ maĭ simpli posibil.
Fig. A reduce la cea maĭ simplă expresiune, a reduce la cel maĭ mic volum, la starea cea maĭ mizerabilă:
tractatu de la Tilsit reduse Prusia la cea maĭ simplă expresiune – Și
-ésie.expresiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPRESIÚNE s. f. v. expresie.expresiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)expresi(un)e f.
1. acțiunea de a exprima;
2. ceeace exprimă sentimentul sau cugetarea:
expresiunea vocii; 3. vorba întrebuințată spre a le exprima:
expresiune proprie; 4. mod de a fi, dispozițiunea trăsăturilor feței:
o expresiune plină de mândrie; 5. formă sub care se prezintă o valoare:
expresiune algebrică; a reduce la cea mai simplă expresiune, a aduce o fracțiune sau ecuațiune la cel mai mic număr posibil.