expresionism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPRESIONÍSM s. n. Curent artistic și literar apărut în Germania la începutul
sec. XX, care pune accent pe intensitatea expresiei. [
Pr.:
-si-o-] – Din
fr. expressionnisme.expresionism (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXPRESIONÍSM s.n.
1. Curent artistic și literar modern, apărut în Germania la începutul sec. XX, caracterizat printr-o puternică tendință de exprimare spontană a trăirilor interioare (stări de spaimă, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin tensiune extatică, punând accent pe subiectivitate, pe irațional.
2. Orice formă de artă care vizează intensitatea expresiei. ♦ Stil de arhitectură care acordă prioritate expresiei prin stilizări (exagerate). (din fr.
expressionnisme)
expresionism (Dicționar de neologisme, 1986)EXPRESIONÍSM s.n. Mișcare literară și artistică modernă apărută la începutul sec. XX caracterizată prin tendința exagerată de a pune în lumină viața interioară (stări de spaimă, de durere, de uimire, de exacerbare a sentimentelor) în dauna lumii din afară și a impresiilor lăsate de aceasta. [Pron.
-si-o-. / < fr.
expressionnisme].
expresionism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)EXPRESIONÍSM (‹
fr.,
germ.)
s. n. Curent artistic de largă răspândire apărut în Germania la începutul
sec. 20.
E. în
artele plastice s-a afirmat prin grupările „Die Brücke” și „Der Blaue Reiter”, pătrunzând apoi în toată Europa și în America. Inițial a reprezentat o reacție împotriva impresionismului, definindu-se ulterior atât sub aspect tematic (sublinierea conflictului dintre individ și societate, a trăirilor lăuntrice frământate, surprinderea unor aspecte de critică a societății), cât și plastic (accentuarea grafică a traseelor, violență cromatică, monumentalitate, exagerarea jocului de volume), prin elemente care creează o atmosferă de puternică tensiune dramatică. Printre reprezentanți: E. Nolde, E.L. Kirchner, Ed. Munch, O. Kokoschka,
G. Rouault,
C. Soutine,
G. Grosz, K. Kollwitz, E. Barlach, O. Zadkine, J.C. Orozco, D.A. Siqueiros.
E. în literatură tinde spre deformarea realității, punând un puternic accent pe subiectivitate, irațional, esențializare, grotesc și caricatură. Opoziția fată de civilizația industrială dezumanizantă, viziunile apocaliptice întâlnesc patosul vital, spiritul antirăzboinic și antiburghez, căutarea unei noi umanități. În poezie,
e. favorizează combinațiile ritmice, îndrăzneala și acumularea imaginilor (
G. Trakl,
Fr. Werfel,
G. Benn,
G. Heym), în teatru aduce personaje simbolice, dezbatere de idei (
G. Kaiser, B. Brecht), în proză abstracția, burlescul, grotescul (H. Mann,
F. Kafka, A. Döblin).
În muzică, deși nu a existat efectiv un program expresionist, în anii 1910-1920 are loc o exacerbare maladivă a parametrilor limbajului muzical, care va genera spargerea cadrului cunoscut al operei muzicale. Melodica fragmentată, cromatismul intens, disonanța duc la atonalism (A. Schönberg și A. von Webern). Principalii exponenți ai
e. muzical sunt considerați reprezentanții Noii Școli Vieneze (Schönberg, Webern, A. Berg).
E. se manifestă și în cinema (R. Wienne,
F. Lang, F.W. Murnau). Interesante elemente expresioniste se găsesc atât în opera unor scriitori români (
L. Blaga, A. Maniu,
V. Voiculescu, T. Arghezi, A. Cotruș), cât și în cea a unor importanți artiști plastici:
L. Vorel, A. Pop,
N. Eder, Grete Csaky-Copony,
F. Kimm, I. Nagy,
N. Mattis-Teutsch (
e. abstract) și I. Țuculescu (
e. simbolic).
expresionism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)expresionísm (-si-o-) s. n.expresionism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPRESIONÍSM s. n. Curent artistic și literar apărut în Germania la începutul
sec. XX, care pune accent pe intensitatea expresiei. [
Pr.: -sî-o-] — Din
fr. expressionnisme.