exploziv - explicat in DEX

exploziv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EXPLOZÍV, -Ă, explozivi, -e, adj. s. n. 1. Adj. Care poate exploda, care produce explozie; explozibil (1), fulminant. ◊ Sunet (sau consoană) exploziv(ă) (și substantivat, f.) = consoană care produce, la deschiderea bruscă a canalului bucal, o explozie (5); sunet sau consoană ocluzivă. ♦ (Despre aparate, mașini etc.) Care acționează prin explozia unor substanțe speciale cu care este încărcat. ♦ Fig. Susceptibil de a declanșa consecințe grave. 2. S. n. Substanță sau amestec de substanțe care, sub acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic, are proprietatea de a se descompune brusc și violent, cu dezvoltare de căldură, lumină și gaze, provocând o creștere mare a presiunii la locul exploziei; explozibil (2). – Din fr. explosif.

exploziv (Dicționar de neologisme, 1986)
EXPLOZÍV, -Ă adj. Care poate exploda; producător de explozie; explozibil. ♦ (Despre consoane; și s.f.) Care se produce prin explozie (4) [în DN], prin deschiderea bruscă a canalului fonator. // s.m. Substanță care, prin încălzire sau lovire, produce o explozie. [Var. explosiv, -ă adj., s.m. / cf. fr. explosif].

exploziv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EXPLOZÍV, -Ă I. adj. 1. care poate exploda; care produce explozie; detonant. 2. care caracterizează explozia (5). ♦ consoană ~ă (și s. f.) = oclusivă. II. adj., s. m. f. (om cu temperament) violent. III. s. n. substanță, amestec de substanțe care prin încălzire, lovire sau frecare fac explozie. (< fr. explosif)

exploziv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*explozív, -ă adj. (fr. explosif). Care însoțește saŭ produce o exploziune: pulbere explozivă (praf de pușcă), gloanțe explozive. Gram. Se zice despre sunetele care se pronunță cu o mică exploziune (ca p, b, ce, ge). Adv. Se pronunță exploziv.

exploziv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
explozív¹ adj. m., pl. explozívi; f. explozívă, pl. explozíve

exploziv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
explozív² s. n., pl. explozíve

exploziv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
exploziv a. 1. Gram. se zice de consoanele (p, b, d, t) la a căror rostire aerul iese din gura deschisă cu o mică explozie; 2. susceptibil de a face explozie. ║ n. corp care, sub diferite influențe, degajează o mare cantitate de gaz din care rezultă efecte de ruptură, de projecțiune, etc.

exploziv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EXPLOZÍV, -Ă, explozivi, -e, adj, s. n. 1. Adj. Care poate exploda, care provoacă explozie; explozibil (1), fulminant. ◊ Sunet (sau consoană) exploziv(ă) (și substantivat, f.) = consoană care produce, la deschiderea bruscă a canalului bucal, o explozie (5); sunet sau consoană ocluzivă. ♦ (Despre aparate, mașini etc.) Care acționează prin explozia unor substanțe speciale cu care este încărcat. ♦ Fig. Susceptibil de a declanșa consecințe grave. 2. S. n. Substanță sau amestec de substanțe care, sub acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic, are proprietatea de a se descompune brusc și violent, cu dezvoltare de căldură, lumină și gaze, provocând o creștere mare a presiunii la locul exploziei; explozibil (2). — Din fr. explosif.