expiație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPIÁȚIE, expiații, s. f. (
Livr.) Faptul de a expia; ispășire. [
Pr.:
-pi-a-. –
Var.:
expiațiúne s. f.] – Din
fr. expiation, lat. expiatio, -onis.expiație (Dicționar de neologisme, 1986)EXPIÁȚIE s.f. (
Liv.) Expiere, ispășire. [Gen.
-iei, var.
expiațiune s.f. / cf. fr.
expiation].
expiație (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXPIÁȚIE s. f. expiere. (< fr.
expiation, lat.
expiatio)
expiație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)expiáție (
livr.)
(-pi-a-ți-e) s. f.,
art. expiáția (-ți-a), g.-d. art. expiáției; pl. expiáții, art. expiáțiile (-ți-i-)expiație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPIÁȚIE, expiații, s. f. (
Livr.) Faptul de a expia; ispășire. [
Pr.:
-pi-a-. —
Var.:
expiațiúne s. f.] — Din
fr. expiation, lat. expiatio, -onis.