expia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPIÁ, expiez, vb. I.
Tranz. (
Livr.)
1. A ispăși o greșeală, o vină etc.
2. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a sucomba, a deceda, a muri. [
Pr.:
-pi-a] – Din
fr. expier, lat. expiare.expia (Dicționar de neologisme, 1986)EXPIÁ vb. I. tr. (
Liv.) A ispăși (o greșeală, o vină etc.). [Pron.
-pi-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / cf. fr.
expier, lat.
expiare].
expia (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXPIÁ vb. tr. a ispăși o greșeală, o vină etc. (< fr.
expier, lat.
expiare)
expia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)expiá (a ~) (
livr.)
(-pi-a) vb.,
ind. prez. 3
expiáză, 1
pl. expiém (-pi-em); conj. prez. 3
să expiéze; ger. expiínd (-pi-ind)expia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPIÁ, expiez, vb. I.
Tranz. (
Livr.)
1. A ispăși o greșeală, o vină etc.
2. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a sucomba, a deceda, a muri. [
Pr.:
-pi-a]— Din
fr. expier, lat. expiare.expià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)expià v. a ispăși, a repara o crimă sau o greșală, suferind sau impunându-și singur pedeapsa.