exortație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXORTÁȚIE, exortații, s. f. (
Livr.) Cuvântare, discurs prin care se urmărește stârnirea unor sentimente, dezlănțuirea unor acțiuni etc.; încurajare, îndemn, imbold, înflăcărare, exortare. – Din
lat. exhortatio, fr. exhortation.exortație (Dicționar de neologisme, 1986)EXORTÁȚIE s.f. (
Liv.) Cuvântare, discurs prin care se urmărește stârnirea unor sentimente, dezlănțuirea unor acțiuni etc.; încurajare, îndemn, imbold, înflăcărare. [Var.
exhortație, exhortațiune, exortațiune s.f. / cf. fr.
exhortation, lat.
exhortatio].
exortație (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXORTÁȚIE s. f. discurs prin care se urmărește stârnirea unor sentimente, dezlănțuirea unor acțiuni etc.; încurajare, îndemn, imbold, înflăcărare. (< fr.
exhortation, lat.
exhortatio)
exortație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)exortáție (
livr.)
(-ți-e) s. f.,
art. exortáția (-ți-a), g.-d. art. exortáției; pl. exortáții, art. exortáțiile (-ți-i-)exortație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXORTÁȚIE, exortații, s. f. (
Livr.) Cuvântare, discurs prin care se urmărește dezlănțuirea unor sentimente, acțiuni etc.; încurajare, îndemn, imbold, înflăcărare, exortare. —
Din lat. exhortatio, fr. exortation.