exordiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXÓRDIU, exordii, s. n. Prima parte a unui discurs, care, enunțând sumar conținutul acestuia, urmărește câștigarea atenției și bunăvoinței auditoriului;
p. ext. introducere, prefață la o carte, la un articol etc. – Din
lat. exordium.exordiu (Dicționar de neologisme, 1986)EXÓRDIU s.n. (
Lit.) Prima parte a unui discurs; (
p. ext.) introducere; prefață. [Pron.
-diu. / cf. fr.
exorde, lat.
exordium].
exordiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXÓRDIU s. n. prima parte a unui discurs; (p. ext.) introducere; prefață. (< lat.
exordium)
exordiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)exórdiu [
diu pron. dyu]
s. n.,
art. exórdiul; pl. exórdii, art. exórdiile (-di-i-)exordiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)exordiu n.
1. începutul unui discurs;
2. fig. început.
exordiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXÓRDIU, exordii, s. n. Prima parte a unui discurs care, enunțând sumar conținutul acestuia, urmărește câștigarea atenției și bunăvoinței auditoriului;
p. ext. introducere, prefață la o carte, la un articol etc. —
Din lat. exordium.exordiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*exórdiŭ n. (lat.
ex-ordium, d.
ordiri, curs.
Fig. Orĭ-ce început, preludiŭ.