exoprică (Dicționaru limbii românești, 1939)
exóprică f., pl. ĭ (ngr. exóprika, d. vgr. exóproika, d. éxo, afară din, și proix, zestre). Jur. Vechĭ. Parafernă.
exoprică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
exoprică f. Jur. parafernă, avere extradotală a femeii. [Gr. mod.].