exonerare - explicat in DEX

exonerare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EXONERÁRE, exonerări, s. f. (Rar) Acțiunea de a exonera și rezultatul ei; eliberare de răspundere a unei persoane care nu-și execută obligația din cauze străine de voința sa. – V. exonera.

exonerare (Dicționar de neologisme, 1986)
EXONERÁRE s.f. Acțiunea de a (se) exonera și rezultatul ei; eliberare, achitare de o datorie, de o sarcină etc.; exonerație. [< exonera].

exonerare (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
EXONERÁRE (dup fr. exonération) s. f. (Dr.) Eliberare de răspundere a unei persoane care nu-și execută obligația (prevăzută de lege sau de un contract) din cauze străine culpei sale (forț majoră, culpa creditorului sau victimei și fapta unui terț pentru care debitorul nu răspunde). ◊ Clauze de e. (sau de nerăspundere) = clauze cuprinse într-un contract (cu excepția unor contracte în care sunt interzise) în temeiul cărora se obține o anume limitare a răspunderii debitorului pentru neexecutare.

exonerare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
exoneráre s. f., g.-d. art. exonerắrii; pl. exonerắri

exonerare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EXONERÁRE, exonerări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) exonera și rezultatul ei; eliberare de răspundere a unei persoane care nu-și execută obligația (prevăzută de lege sau de un contract) din cauze străine de voința sa. — V. exonera.