exegeză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXEGÉZĂ, exegeze, s. f. Interpretare, comentare, explicare istorică și filologică a unui text literar, religios, juridic. – Din
fr. exégèse.exegeză (Dicționar de neologisme, 1986)EXEGÉZĂ s.f. 1. (
Liv.) Interpretare, lămurire a unui text (din punct de vedere filologic, istoric etc.).
2. Interpretare critică a cărților Bibliei. [< fr.
exégèse, cf. gr.
exegesis – explicație].
exegeză (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXEGÉZĂ s. f. interpretare, explicare (de conținut și filologică) a unui text literar, juridic, religios. (< fr.
exégèse, gr.
exegesis)
exegeză (Dicționaru limbii românești, 1939)*exegéză f., pl.
e (vgr.
exégesis, d.
exegéomai, explic, interpretez, d.
egéomai, merg în ainte [!], conduc. V.
egemonie, egumen). Interpretarea gramaticală a textelor, maĭ ales vorbind de biblie și de cărțile sfinte.
exegeză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)exegéză s. f.,
g.-d. art. exegézei; pl. exegézeexegeză (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)exegeză f.
1. interpretare gramaticală a textelor;
2. explicare etimologică și istorică a Bibliei.
exegeză (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXEGÉZĂ, exegeze, s. f. Interpretare, comentare, explicare istorică și filologică a unui text literar, religios, juridic. — Din
fr. exégèse.