executoriŭ - explicat in DEX

executoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EXECUTÓRIU, -IE, executorii, adj. (Jur.) Care trebuie executat, care trebuie pus în aplicare. ◊ Hotărâre executorie = hotărâre care poate fi executată de îndată. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécutoire, lat. executorius.

executoriu (Dicționar de neologisme, 1986)
EXECUTÓRIU, -IE adj. Care trebuie executat. ◊ Formulă executorie = formalitate necesară pentru executarea unei hotărâri judecătorești; titlu executoriu = act învestit cu formulă executorie. [Pron. eg-ze-...-riu. / cf. fr. exécutoire, lat. executorius].

executoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EXECUTÓRIU, -IE adj. (jur.) care trebuie executat. ♦ formulă ĩe = formalitate necesară pentru executarea unei hotărâri judecătorești; titlu ~ = act investit cu formulă executorie. (< fr. exécutoire, lat. exsecutorius)

executoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*executóriŭ, -ie adj. (lat. exsecutorius). Care dă putere de a proceda la o execuțiune judiciară: act executoriŭ, sentență [!] executorie. Adv. În mod executoriŭ. – Ob. egz- (după fr.).

executoriu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
EXECUTORÍU, -IE (‹ fr., lat.) adj. (Dr.) Care dă loc de executare, care poate fi executat. ◊ Hotărâre e. = hotărâre care poate fi executată de îndată, fie că este definitivă, fie că se încadrează într-un caz de execuție provizorie. ◊ Titlu e. = act care servește drept temei unei executări silite. ◊ Formulă e. = ordin de executare pus pe hotărârea definitivă a unui organ de jurisdicție pentru a o transforma într-un titlu executoriu și a da loc la executarea ei silită.

executoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
executóriu (care trebuie executat) [x pron. gz, riu pron. ryu] adj. m., f. executórie (-ri-e); pl. m. și f. executórii

executoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
executoriu a. 1. care trebue să fie pus la execuțiune: sentință executorie; 2. care dă puterea de a procede la o execuțiune judiciară: act executoriu. ║ n. sentință judecătorească pentru plata cheltuielilor.

executoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EXECUTÓRIU, -IE, executorii, adj. (Jur.) Care trebuie executat, care trebuie pus în aplicare. ◊ Hotărâre executorie = hotărâre care poate fi executată de îndată. [Pr.: eg-ze-] — Din fr. exécutoire, lat. executorius.