executoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXECUTÓRIU, -IE, executorii, adj. (
Jur.) Care trebuie executat, care trebuie pus în aplicare. ◊
Hotărâre executorie = hotărâre care poate fi executată de îndată. [
Pr.:
eg-ze-] – Din
fr. exécutoire, lat. executorius.executoriu (Dicționar de neologisme, 1986)EXECUTÓRIU, -IE adj. Care trebuie executat. ◊
Formulă executorie = formalitate necesară pentru executarea unei hotărâri judecătorești;
titlu executoriu = act învestit cu formulă executorie. [Pron.
eg-ze-...-riu. / cf. fr.
exécutoire, lat.
executorius].
executoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXECUTÓRIU, -IE adj. (jur.) care trebuie executat. ♦ formulă ĩe = formalitate necesară pentru executarea unei hotărâri judecătorești; titlu ~ = act investit cu formulă executorie. (< fr.
exécutoire, lat.
exsecutorius)
executoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*executóriŭ, -ie adj. (lat.
exsecutorius). Care dă putere de a proceda la o execuțiune judiciară:
act executoriŭ, sentență [!] executorie. Adv. În mod executoriŭ. – Ob.
egz- (după fr.).
executoriu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)EXECUTORÍU, -IE (‹
fr.,
lat.)
adj. (
Dr.) Care dă loc de executare, care poate fi executat. ◊
Hotărâre e. = hotărâre care poate fi executată de îndată, fie că este definitivă, fie că se încadrează într-un caz de execuție provizorie. ◊
Titlu e. = act care servește drept temei unei executări silite. ◊
Formulă e. = ordin de executare pus pe hotărârea definitivă a unui organ de jurisdicție pentru a o transforma într-un titlu executoriu și a da loc la executarea ei silită.
executoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)executóriu (care trebuie executat) [
x pron. gz, riu pron. ryu]
adj. m.,
f. executórie (-ri-e); pl. m. și
f. executóriiexecutoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)executoriu a.
1. care trebue să fie pus la execuțiune:
sentință executorie; 2. care dă puterea de a procede la o execuțiune judiciară:
act executoriu. ║ n. sentință judecătorească pentru plata cheltuielilor.
executoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXECUTÓRIU, -IE, executorii, adj. (
Jur.) Care trebuie executat, care trebuie pus în aplicare. ◊
Hotărâre executorie = hotărâre care poate fi executată de îndată. [
Pr.:
eg-ze-] — Din
fr. exécutoire, lat. executorius.