excavație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXCAVÁȚIE, excavații, s. f. 1. Groapă, cavitate în suprafața pământului sau în adâncime, creată în urma unui fenomen natural sau executată artificial în scopul realizării unor construcții (fundații, terasamente, canale, tuneluri etc.) ♦ Săpătură.
2. (
Med.) Cavitate patologică formată într-un organ. [
Var.:
excavațiúne s. f.] – Din
fr. excavation.excavație (Dicționar de neologisme, 1986)EXCAVÁȚIE s.f. 1. Cavitate la suprafața sau în adâncul pământului formată natural sau făcută în vederea unor obiective tehnice. ♦ Săpătură.
2. (
Med.) Adâncitură anormală a unui organ. [Pron.
ecs-ca-va-ți-e, gen.
-iei. / cf. fr.
excavation, rus.
ekskavațiia].
excavație (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXCAVÁȚIE s. f. 1. cavitate la suprafața sau în adâncul pământului, în vederea unor obiective tehnice; rezultatul excavării. 2. (med.) adâncitură anormală a unui organ. (< fr.
excavation, rus.
ekskavațiia)
excavație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)excaváție (-ți-e) s. f.,
art. excaváția (-ți-a), g.-d. art. excaváției; pl. excaváții, art. excaváțiile (-ți-i-)excavație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXCAVÁȚIE, excavații, s. f. 1. Groapă, cavitate în suprafața Pământului sau în adâncime, creată în urma unui fenomen natural sau executată artificial în scopul realizării unor construcții (fundații, terasamente, canale, tuneluri etc.) ♦ Săpătură.
2. (
Med.) Cavitate patologică formată într-un organ. [Var.:
excavațiúne s. f.] — Din
fr. excavation.