exalație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXALÁȚIE, exalații, s. f. Exalare; abureală. [
Pr.:
eg-za-] – Din
fr. exhalation, lat. exhalatio.exalație (Dicționar de neologisme, 1986)EXALÁȚIE s.f. Degajare, răspândire de vapori, de mirosuri etc.; exalare. [Gen.
-iei, var.
exalațiune s.f. / cf. fr.
exhalation, lat.
exhalatio].
exalație (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXALÁȚIE s. f. exalare. (< fr.
exhalation, lat.
exhalatio)
exalație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)exaláție [
x pron. gz]
(-ți-e) s. f.,
art. exaláția (-ți-a), g.-d. art. exaláției; pl. exaláții, art. exaláțiile (-ți-i-)exalație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXALÁȚIE, exalații, s. f. Exalare; miasmă, duhoare; abureală. [
Pr.:
eg-za-] — Din
fr. exhalation, lat. exhalatio.