evreu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EVRÉU, evrei, s. m. Persoană (de religie mozaică) făcând parte din populația originară prin tradiție din Israelul și Iudeea antice; izraelit. ♦ Persoană care face parte din populația de bază a actualului stat Israel. – Din
sl. evreinŭ.evreu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)evréu (evréi), s. m. – Persoană de religie mozaică, israelit. –
Var. ebreu, ovrei. Ngr. Ἐβραιος.
Sec. XVII.
Var. din
lat. (
sec. XIX); și
ovrei, din
ngr. Ὀβραῖος. –
Der. evreică (
var. ovreică),
s. f. (femeie care face parte din neamul evreilor);
evreesc (
var. ovreesc),
adj. (ebraic);
evreește (
var. ovreește),
adv. (ca evreii);
evreime (
var. ovreime),
s. f. (totalitatea evreilor).
evreu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)EVREU gujbeider, jidan, jidov, maramoi, ovrei, târtan.
evreu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)EVRÉU (‹
sl.)
s. m. 1. (La
pl.) Denumire generică dată populațiilor de religie iudaică (mozaică), descendente din vechii locuitori ai Palestinei și din alte populații care au adoptat iudaismul. Trăiesc în Israel și în diferite țări ale lumii (
c. 20 mil). Majoritatea vorbesc limbă țării în care locuiesc; o parte din ei vorbesc
idiș și
ivrit (ebraică).
2. Bărbat care face parte din această populație.
evreu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)evréu (e-vreu) s. m.,
art. evréul; pl. evréi, art. evréiievreu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)evreu (ovreiu) m. cel ce profesează religiunea mozaică. [Gr. mod.]. V.
Jidov.evreu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EVRÉU, evrei, s. m. (La
pl.) Populație de religie iudaică (mozaică), descendentă din vechii locuitori ai Palestinei și din alte populații care au adoptat iudaismul; (și la
sg.) persoană care face parte din această populație; izraelit. ♦ Populația actualului stat Israel; (și la
sg.) persoană care face parte din această populație. — Din
sl. evreinŭ.evreŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)Evréŭ, Evréĭcă s. (ngr.
Evréos și
Evriós, vgr.
῾Ebraîos; vsl.
ĭevreinŭ).
Rar. Ovreĭ, Jidan. Adj. (greșit). Evreĭesc.