evoca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EVOCÁ, evóc, vb. I.
Tranz. A aduce în conștiință fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult. – Din
fr. évoquer, lat. evocare.evoca (Dicționar de neologisme, 1986)EVOCÁ vb. I. tr. A aminti, a-și aduce aminte; a descrie, a scoate în relief. [P.i.
evóc. / < fr.
évoquer, it., lat.
evocare].
evoca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)evocá (evóc, evocát), vb. – A aduce la cunoștință fapte, evenimente trecute.
Lat. evocare (
sec. XIX). –
Der. evocabil, adj. (care poate fi evocat);
evocați(un)e, s. f. (acțiunea de a evoca);
evocator, adj. (care evocă).
evoca (Marele dicționar de neologisme, 2000)EVOCÁ vb. tr. a reaminti, a reînvia; a descrie în mod sugestiv. (< fr.
évoquer, lat.
evocare)
evoca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)evocá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
evócă; conj. prez. 3
să evóceevocà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)evocà v.
1. a chema cu fermece, a face s’apară:
vrăjitorii se făliau a evoca sufletele morților; 2. fig. a aduce aminte:
a evoca trecutul.evoca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EVOCÁ, evóc, vb. I.
Tranz. A aduce în conștiință fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult. — Din
fr. évoquer, lat. evocare.