evlavie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EVLÁVIE, evlavii, s. f. Sentiment religios manifestat printr-o scrupuloasă îndeplinire a practicilor bisericești; cucernicie. ♦
Fig. Comportare respectuoasă și admirativă față de cineva sau de ceva. – Din
ngr. evlávia.evlavie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)evlávie (evlávii), s. f. – Devoțiune, pietate. –
Mr. evlavie. Ngr. εὐλάβεια.
Sec. XVII (Murnu 24; Roesler 566). –
Der. evlavios, adj. (cucernic).
evlavie (Dicționaru limbii românești, 1939)evlávie f. (ngr.
evlávia, vgr.
eulábeia). Sfială, respect. Pietate.
evlavie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)evlávie (e-vla-vi-e) s. f.,
art. evlávia (-vi-a), g.-d. art. evláviei; pl. evlávii, art. evláviile (-vi-i-)evlavie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)evlavie f. frica lui D-zeu. [Gr. mod.].
evlavie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EVLÁVIE, evlavii, s. f. Religiozitate profundă, exteriorizată printr-o scrupuloasă îndeplinire a practicilor bisericești; cucernicie. ♦
Fig. Comportare respectuoasă și admirativă față de cineva sau de ceva. — Din
ngr. evlávia.