evinge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EVÍNGE, evíng, vb. III.
Tranz. (Despre o persoană) A face ca o altă persoană să sufere o evicțiune. – Din
lat. evincere (după învinge).
evinge (Marele dicționar de neologisme, 2000)EVÍNGE vb. tr. (jur.; despre o persoană) a face ca o altă personaă să sufere o evicțiune. (după lat.
evincere)
evinge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)evínge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg.
evínge (nefolosit la timpuri trecute, ger., part., supin, forme compuse cu part.)
evinge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EVÍNGE, evíng, vb. III.
Tranz. A face pe cineva să sufere o evicțiune. —
Din lat. evincere (după
învinge).