evidenția (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EVIDENȚIÁ, evidențiez, vb. I.
1. Refl. și
tranz. A ieși sau a scoate în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca.
2. Tranz. A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute în muncă de cineva. [
Pr.:
-ți-a] – Din
evidență.evidenția (Dicționar de neologisme, 1986)EVIDENȚIÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) distinge, a (se) remarca.
2. tr. A sublinia, a face ca un lucru să apară clar; a pune în evidență. [Pron.
-ți-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. [<
evidență].
evidenția (Marele dicționar de neologisme, 2000)EVIDENȚIÁ vb. I. refl., tr. a (se) distinge, a (se) remarca. II. tr. 1. a sublinia, a pune în evidență. 2. a recunoaște oficial meritele în muncă ale cuiva. (< evidență + -ia)
evidenția (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)evidențiá (a ~) (-ți-a) vb.,
ind. prez. 3
evidențiáză, 1
pl. evidențiém (-ți-em); conj. prez. 3
să evidențiéze; ger. evidențiínd (-ți-ind)evidenția (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EVIDENȚIÁ, evidențiez, vb. I.
1. Refl. și
tranz. A ieși sau a scoate în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca.
2. Tranz. A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute în muncă de cineva. [
Pr.:
-ți-a] — Din
evidență.