etrusc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. (La
pl.) Populație de origine necunoscută, care trăia în mileniul I
a. Cr. În regiunea de azi a Toscanei și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în
sec. I
a. Cr., a fost complet romanizată; (și la
sg.) persoană din această populație.
2. Adj. Care se referă la etrusci (
1), care aparține etruscilor. – Din
fr. étrusque.etrusc (Marele dicționar de neologisme, 2000)ETRÚSC, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Etruria. (s. f.) limbă neindo-europeană vorbită de etrusci. (< fr.
étrusque, lat.
etruscus)
etrusc (Dicționaru limbii românești, 1939)*etrúsc, -ă adj. Din Etruria:
vase etrusce.etrusc (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ETRÚSC, -Ă (‹
fr.,
lat.)
s. m.,
adj. 1. S. m. (La
pl.) Denumire dată de latini populației care trăia în
milen. 1
î. Hr. în unele regiuni ale
Pen. Italice (Etruria, Campania, Câmpia Padului) și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei (
sec. 6-5
î. Hr.), a fost complet romanizată până în
sec. 1
î. Hr. 2. Adj. Care se referă la etrusci (
1), privitor la etrusci. ◊
Arta e. = creația artistică a etruscilor (
sec. 7-1
î. Hr.). Deși influențată de arta greacă, a păstrat un caracter original, cu tradiții preistorice și orientale. Se leagă îndeosebi de cultul morților; necropolele de la Cerveteri, Tarquinia etc. reprezintă vestigiile cele mai importante ale
a.e.. Mormintele reproduc interioarele locuințelor, fiind decorate cu picturi murale în culori vii. Din domeniul sculpturii s-au păstrat figurine antropomorfe, urne funerare, sarcofage și importante sculpturi în bronz („Apolo din Veii”, „Lupoaica”). Importante sunt orfevrăria și ceramica „bucchero” (neagră cu decor incizat sau în relief). S-au păstrat și urmele construcțiilor civile și religioase. Cultura
e. a fost înglobată în cultura Romei antice.
etrusc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)etrúsc (e-trusc) adj. m.,
s. m.,
pl. etrúsci; adj. f.,
s. f. etrúscă, pl. etrúsceetrusc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. (La
pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în
milen. I
î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în
sec. I
î. H., a fost complet romanizată; (și la
sg.) persoană care făcea parte din această populație.
2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat,
f.) Limba etruscă.
— Din
fr. étrusque.