eterogen - explicat in DEX

eterogen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène.

eterogen (Dicționar de neologisme, 1986)
ETEROGÉN, -Ă adj. De natură sau de origine diferită. [Var. heterogen, -ă adj. / < fr. hétérogène, cf. gr. heteros – altul, genos – gen, fel].

eterogen (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ETEROGÉN, -Ă adj. compus din elemente de natură, de origine diferită. (< fr. hétérogène)

eterogen (Dicționaru limbii românești, 1939)
*eterogén, -ă adj. (vgr. ῾eterogenés). Care nu e omogen, ci de diferite naturĭ: societate eterogenă. Gram. Neutru.

eterogen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
Eterogén adj. m., pl. Eterogéni; f. Eterogénă, pl. Eterogéne

eterogen (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
eterogen a. 1. care e de natură diferită; 2. Gram. neutru.

eterogen (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. — Din fr. hétérogène.