eteroclit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ETEROCLÍT, -Ă, eterocliți, -te, adj. V. heteroclit.eteroclit (Dicționar de neologisme, 1986)ETEROCLÍT, -Ă adj. Care deviază de la regulile obișnuite; anormal, nenormal, ciudat, bizar. [Var.
heteroclit, -ă adj. / cf. fr.
hétéroclite, lat.
heteroclitus, gr.
heteroklitos – îndoit, neregulat].
eteroclit (Marele dicționar de neologisme, 2000)ETEROCLÍT/HETEROCLÍT, -Ă adj. 1. format din elemente disparate, eterogene. 2. anormal; ciudat, bizar. (< fr.
hétéroclite, lat.
heteroclitus)
eteroclit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eteroclít (
-ro-clit)
adj. m.,
pl. eteroclíți; f. eteroclítă, pl. eteroclíteeteroclit (Dicționaru limbii românești, 1939)*eteroclít, -ă adj. (vgr.
῾eteróklitos, d.
῾éteros, altu, și
klísis, declinare).
Gram. Care se declină și după altă declinare, decĭ neregular.
Fig. Contra regulelor arteĭ:
edificiŭ eteroclit. Bizar, fantastic:
gusturĭ eteroclite.eteroclit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)eteroclit a. bizar, care se depărtează dela regulele ordinare ale artei:
edificiu eteroclit.eteroclit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ETEROCLÍT, -Ă, eterocliți, -te, adj. 1. Alcătuit din elemente disparate, eterogene.
2. Neobișnuit, anormal; ciudat, bizar. [
Var.:
heteroclít, -ă adj.] — Din
fr. hétéroclite, lat. heteroclitus.