estuar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ESTUÁR, estuare, s. n. Gură largă, în formă de pâlnie, în zona de vărsare a unor fluvii mari, pe țărmurile afectate de maree puternice.[
Pr.:
-tu-ar] – Din
fr. estuaire, lat. aestuarium.estuar (Dicționar de neologisme, 1986)ESTUÁR s.n. Gură foarte largă și adâncă, în formă de pâlnie, a unor fluvii, prin care acestea se varsă în mare. [Pron.
-tu-ar, pl.
-re, -ruri. / < fr.
estuaire, cf. lat.
aestuarium <
aestus – flux].
estuar (Marele dicționar de neologisme, 2000)ESTUÁR s. n. parte a unui fluviu, mai lărgită, prin care acesta se varsă în mare. (< fr.
estuaire, lat.
aestuarium)
estuar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)estuár (-tu-ar) s. n.,
pl. estuáreestuar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ESTUÁR, estuare, s. n. Gură largă, în formă de pâlnie, în zona de vărsare a unor fluvii mari, pe țărmurile afectate de maree puternice. [
Pr.:
-tu-ar] — Din
fr. estuaire, lat. aestuarium.