esofag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ESOFÁG, esofage, s. n. Segment al tubului digestiv cuprins între faringe și stomac, prin care trec alimentele înghițite. [
Pl. și:
esofaguri] – Din
fr. oesophage.esofag (Dicționar de neologisme, 1986)ESOFÁG s.n. Tub care leagă cavitatea bucală cu stomacul. [Pl.
-guri, -ge. / < fr.
oesophage, cf. gr.
oisophagos].
esofag (Marele dicționar de neologisme, 2000)ESOFÁG1 s. n. organ tubular care leagă faringele cu stomacul. (< fr.
oesophage)
esofag (Marele dicționar de neologisme, 2000)ESOFAG2(O)- elem. „esofag”. (< fr.
oesophag/o/-, cf.
gr. oisophagos, care duce cele ce se mănâncă)
esofag (Dicționaru limbii românești, 1939)*esofág n., pl.
e (vgr.
oisophágos, d.
oiso, oio, duc, și
fag din
antropofag).
Anat. Gîtlej, canalu care duce alimentele din gură în stomah. – Și
ezo- (după fr.).
esofag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)esofág s. n.,
pl. esofáge/esofáguriesofag (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ESOFÁG, esofage, s. n. Segment al tubului digestiv cuprins între faringe și stomac, prin care trec alimentele înghițite. [
Pl. și:
esofaguri] — Din
fr. oesophage.